Valoare

Oare ce presupune a fi “un om valoros”; la ce se refera oare cel care spune despre cineva ca este un om de valoare?

       Ma tot gandeam la care ar trebui sa fie subiectul primului articol din seria “Cine esti tu, conteaza!” si am tot inlocuit unele articole cu altele si pana la urma nu am mai publicat nimic. Intr-o seara s-a intamplat ceva extraordinar care prin povestire isi pierde din emotiile si gandurile momentului. Cu toate astea, impartasesc cu tine intamplarea, in ideea in care poate si tie ti s-au intamplat astfel de lucruri. Poate si tu ai intalnit oameni minunati, oameni care merita sa ii intalnesti.

       Iti amintesti visele pe care le aveai cand erai copil? Probabil si tu te gandeai ca atunci cand vei creste vei fi “un om mare.” Parintii tai iti repetau ca trebuie sa faci asta si cealalta ca atunci cand cresti sa fii cineva. Mai tarziu ai inteles ca se refereau, in principiu, sa ai un post “sigur” la stat, sa ai casa cu etaj, sa te casatoresti, sa ai copii si cel mai bine – sa ai multi bani. Si oare daca ai reusit toate astea, esti “un om mare”? Oare asta te face cu adevarat sa fii un om important pentru tine insuti sau important pentru cei din jur?

       Am intalnit astfel de oameni care dincolo de ceea ce afisau celorlalti erau nefericiti sau fericiti in lipsa prea multor valori umane. Un numar semnificativ dintre acestia, urau locul de munca la care se duceau zilnic si se urau pe ei insisi petrecand zilnic cel putin 8 ore facand lucruri care nu le plac. Apoi, acasa aduceau frustrarile de la munca si familia resimtea stresul zilnic al acestora, fara sa aiba vreo vina. La intalnirile cu prietenii nu puteau vorbi despre altceva decat despre cat de rau este la locul de munca, pliciseala zilnica si apoi cat de rau este acasa, in casa lor frumoasa cu etaj.

       Bineinteles, nu prin asta trec toti oamenii care au ajuns “oameni mari”. Am intalnit si alti oameni care meritau intalniti. Acei oameni care iti fac ziua mai frumoasa chiar si daca ai vorbit cateva minute cu ei la telefon. Acei oameni care stiu tot timpul cine sunt si ce pot, care datorita faptului ca stiu asta nu le e teama sa infrunte situatii pe care, prin calitatea lor umana, nu le vad asa cum le vad restul – ca fiind probleme. Sunt acei oameni “carismatici” cum ii numesc unii. Acei oameni placuti care au valori umane mai intai de valori materiale. Oameni care nu sunt preocupati numai de ei insisi si de bunastarea lor ci care se gandesc si la viitor si care atunci cand au posibilitatea, fac lucruri altruiste pentru altii pentru ca pur si simplu astia sunt ei. Sunt acei oameni care au in viata lor o misiune clara si fac zilnic pasi pentru a si-o indeplini. Sunt si oameni care fac lucruri extraordinare prin calitatea abilitatilor, competentelor si identitatii lor. Sunt oameni care pot surprinde intr-o pictura expresii faciale si frumusetea unor locuri pe care un aparat foto nu le poate sublinia atat de expresiv. Sunt oameni care sunt dedicati muncii lor si nu considera ziua de munca o povara ci un mod de a se dezvolta pe sine si intr-o oarecare masura, de a contribui la mecanismul social. Ca atare, isi trateaza pacientii, clientii, elevii, muncitorii, cunoscutii  si pe cei apropiati cu respectul cuvenit. Sunt oameni performanti in meseriile lor si cel mai important, sunt oameni performanti in a fi oameni. Acestia sunt oamenii care conteaza!

       Scrisesem la inceputul articolului ca am avut dificultati in a alege primul articol din seria “Cine esti tu, Conteaza!”. Imi tot spuneam ca trebuie sa fie un articol extraordinar care sa descrie un subiect interesant pentru marea majoritate. Astazi, mi-a fost simplu sa decid. Povestea e urmatoarea:

       Intr-o seara calduroasa de iunie eram pe o strada aglomerata. Erau multi parinti care isi plimbau copiii, adolescenti care se plimbau in grupuri razand si vorbind zgomotos, cupluri in varsta care se plimbau tinandu-se de mana, terasele devenisera neincapatoare pentru atatia dornici de racoritoare… Era aglomerat. Oprisem la un restaurant si dupa cina, am avut o surpriza nu tocmai placuta. Urcati in masina si pregatiti sa ne indreptam spre casa, ne-am confruntat cu o situatie neasteptata: oricat turam motorul masina nu se clintea din loc. Am tot incercat insa fara rezultat. Trecatorii ne priveau curiosi auzind galagia motorului si observandu-ne pe noi ingrijorati si intreband-ne ce se intampla. La un moment dat, unul dintre ei s-a apropiat de noi si ne-a intrebat ce se intampla. I-am explicat ce stiam – masina nu se misca. I se intamplase si lui. Verdictul a fost ca s-a blocat cablul de la frana de mana. Am cautat pe internet sa aflam ce au facut altii in situatia asta si am gasit informatii ca la tipul de masina cu care eram este indicat ca dupa ce o speli sa nu tragi frana de mana.

       Masina nu fusese spalata recent insa a circulat cu o zi in urma pe o ploaie teribila. Imi amintesc si acum sentimentul pe care l-am avut cand a inceput brusc o ploaie torentiala. Ploua atat de tare incat masinile opreau in locul in care se aflau atunci cand a inceput ploaia, stazile erau inundate si in afara de stropi mari si multi nu puteai vedea nimic in jur.

       Am incercat tot ce puteam incerca atunci, pentru a o urni din loc. Nimic nu functiona. Oamenii treceau dar se uitau lung la masina si la noi cum ne straduiam sa o facem sa se miste. Pentru observatori situatia era putin ciudata. Am sunat ce cunoscuti aveam si care ar fi stiut ce trebuie facut. Indicatiile lor au fost clare. Imbracati business, pentru ca de la birou nu mai trecusem pe acasa sa ne schimbam, am inceput sa ne uitam pe sub masina sa vedem cablul miraculos pentru a putea sa ne dam seama cum il deblocam. O ora si jumatate si inca nu reusisem sa rezolvam problema. Caldura era insuportabila si impreuna cu nervii produsi in mintile noastre de situatie, am decis ca e indicat sa mergem acasa, sa ne linistim, sa ne luam o lanterna si sa ne intoarcem pentru a rezolva situatia.

Zis si facut.

       Ajunsi acolo, am inceput iar sa ne invartim in jurul masinii sperand ca vom reusi sa deblocam rotile. Am incercat sa facem ce ne recomandasera cunoscutii, numai ca altfel stau lucrurile atunci cand esti implicat in situatie si nu stii prea multe despre mecanica autovehiculelor. Nu stiam exact ce cabluri si de pe unde ar trebui sa tragem. Incepusem iar inspectiile de amator pe sub masina folosindu-ne de lanterna din dotare. La un moment dat, un alt trecator s-a apropiat de noi. Ca si celalalt, ne-a intrebat care-i baiul. S-a asezat si el jos sa se uite sub masina. A mai venit un alt barbat insotit de doua doamne. Cei patru iesisera la o plimbare.

       Primul barbat al carui nume nu il stiu, sa-i zicem generic David, avusese probabil suficiente necazuri cu propria masina cat sa stie ce se intamplase. A stabilit ca roata trebuie data jos. Usor de zis, greu de facut. Lumina era insuficienta si prezoanele pareau de nedesfacut. Cu chiu cu vai au reusit sa o scoata. Apoi trebuia demontat mecanismul care se blocase. Nemaintalnindu-ne cu situatia respectiva, nu aveam in portbagaj cele trebuincioase. Era nevoie de o surubelnita, patent si ciocan. David a demonstrat un simt practic de admirat. A mers la barurile alaturate si s-a intors cu un patent si cu o surubelnita, insa ne trebuia o surubelnita cu cap in forma de cruce. A mers la soferii catorva masini care parcau. Soferii respectivi nu aveau asa ceva in portbagaj. Pana la urma, a mers la un alt sofer care nu era roman. I-a explicat cum a putut, ceea ce-i trebuie. A gasit. Acum erau mai multi barbati in jurul masinii, plus eu si doamnele.

       Intre timp, treceau pe acolo doi prieteni de-ai nostri. Un cuplu care intentiona de asemenea sa se plimbe intr-o seara calduroasa de iunie. S-au oprit sa ne ajute. Acum in jurul masinii eram 10 persoane. Mecanismul nu se putea debloca. Neputand ajuta in vreun fel, mi-a revenit rolul de observator al intregului procedeu. Ma uimea capacitatea lor (fiind oameni diferiti cu personalitati diferite, cu experiente diferinte despre ce e bine sa faci in astfel de situatii)  de a cadea de comun acord asupra a ce trebuia facut si cum. Pentru cateva momente era ca si cum eu-rile lor, cu tot cu orgolii, ar fi fost suprimate de scopul comun. In cele din urma mecanismul a fost demontat si inlaturat ce se blocase. In momentul in care a trebuit sa puna roata la loc, cric-ul a cedat, masina s-a lasat brusc si cu zgomot pe o parte si cei care erau in jur puteau fi raniti semnificativ. Cu toate astea, cei prezenti, oameni total straini si un prieten implicat, si-au pus mintea la contributie si s-au organizat astfel incat sa poata sustine masina si monta roata in acelasi timp. Ar fi putut renunta oricare cu mult timp inainte. Asa ar fi procedat marea majoritate. Iesisera la o plimbare, nicidecum la reparat masini pe o strada aglomerata. S-au straduit si au reusit sa monteze inapoi roata. Erau toti murdari pe maini, obositi si transpirati. Toata operatiunea de stabilit necesarul, cautat instrumentele, demontat mecanism si roata si pus toate la loc, a durat aproximativ doua ore. Imediat ce au terminat, ne-au indicat sa mergem incet pana acasa cu avariile pornite, neactionand frana pe cat posibil si au plecat. Am reusit numai sa spun multumesc si au disparut.

       Exista astfel, oameni de valoare. Oameni care atunci cand fac ceva pentru cineva, nu se gandesc la ce castig ar avea ei din asta. Exista de asemenea mecanici, tinichigii, zidari, oameni care lucreaza cu ziua si alti oameni pe care societatea nu-i respecta foarte mult din snobismul si superficialitatea de care s-a imbibat. Insa, daca ar fi mai multi oameni astfel, daca noi insine am avea convingerea ca avem capacitatea si determinarea de a face ceva pentru ceilalti, sau pentru cineva aflat la nevoie asa cum eram noi si sa si actionam in acest sens, lumea ar fi mai buna pentru toti.

       Am tot auzit in jur, eu insami am avut momente in care am crezut asta, ca oamenii buni nu mai sunt printre noi. Fie sunt plecati in ale tari, fie nu mai sunt pur si simplu.

       Exista oameni valorosi prin ceea ce sunt ei insisi. Nu prin ceea ce au reusit parintii lor sa faca, nu prin ce haine scumpe poarta sau ce cuvinte greu de inteles folosesc, nu prin masinile scumpe … nu prin nimic material. Exista oameni care dincolo de saracie sau avutie, sunt OAMENI. Valorile lor sunt ceea ce sunt, simt, sunt in stare sa faca si ceea ce reusesc sa faca in fiecare zi.

Acesti oameni conteaza! Sunt aceia care lasa emotii in urma lor si fapte bune. Le multumesc si apreciez implicarea lor mai mult decat pot scrie. Fara ei nu am fi reusit atunci sa iesim din situatia asta si fara ei, nu as fi trait sentimentul pe care acum nu il pot defini foarte bine. Dincolo de recunostinta, admiram determinarea lor de a ne ajuta, de a reusi sa rezolve problema pentru ca stiau ca o pot face. Admiram modul lor de a gandi pe care l-au exprimat pentru a duce tot la bun-sfarsit.

Multumesc!

Cine esti tu, conteaza!