Stii cine este comandantul creierului tau?
Probabil ca nu te-ai intrebat pana acum: ce anume sta la baza actiunilor tale? De ce te simti foarte motivat sa faci anumite lucruri si in privinta altor actiuni nu esti motivat deloc? Pana de curand, raspunsul la aceste intrebari era un mister. Astazi, vei afla ca tu esti motivat de ceva ce poti modifica, controla si adapta dupa bunul tau plac.
Actiunile tale sunt dictate in mare parte de ceea ce iei din ceea ce te inconjoara. Mai intai imiti comportamente si crezuri pe care le preiei de la cei dragi tie. Ulterior, selectezi dintre aceste crezuri tot ceea ce consideri ca iti va fi folositor. De cele mai multe ori aceasta alegere nu este constienta ci pur si simplu, marea majoritate dintre noi, prefera sa nu se intrebe “de ce asa si nu altfel?” si lasa acest aspect la voia intamplarii. Astfel, probabil ca fiecare dintre noi, la un moment dat, s-a lasat condus de convingeri dictate de orgoliu, de altii, de false impresii ca asa trebuie facut si nu neaparat de convingeri care sa ne sprijine scopurile, care sa fie intr-un mod real benefic pentru noi si pentru cei din jur.
Convingerile sunt principii dupa care ne ghidam in viata.
Cei pe care ii iubesti, iti dau viata si apoi te sprijina pe lungul drum al acesteia. Asta este scopul lor. Rolul tau este sa decizi tu singur ce vrei sa fii, cine vrei si unde vrei sa fii. Un bun inceput este sa reflectezi asupra convingerilor tale. Intreaba-te: care dintre acestea te ajuta si care te limiteaza? De exemplu, atunci cand iti spui ca nu poti innota, fi constient de faptul ca tu te-ai autolimitat cu buna stiinta. Faptul ca persoane atat de diferite din punct de vedere fizic au putut invata sa innoate, demonstreaza ca aceasta competenta nu depinde de potentialul fizic. Unii oameni au convingerea ca nu pot innota desi nici nu au incercat cu adevarat. Unii intra in apa numai pana la genunchi si nici nu s-au gandit macar sa urmeze un curs de innot. Cu toate astea, ei sunt convinsi ca nu pot innota.
O lunga perioada de timp oamenii au fost crescuti in spiritul ideii ca barbatul este capul familiei si ca el trebuie sa o intretina. Femeile nu trebuiau sa munceasca ci doar sa aiba grija de casa si familie. Oare aceasta convingere i-a ajutat pe cei divortati sau pe vaduvi? Oare nu au ajuns in postura de nu se putea descurca de unii singuri?
Sau atunci cand auzi pe cineva zicand: ” sunt prea batran sa mai merg la facultate”, “toate se fac la timpul lor”, “nu am suficienta experienta pentru a ma angaja cineva”, “unii oameni nu sunt nascuti sa fie fericiti”, “sunt prea sarac pentru a fi fericit” si alte asemenea convingeri care determina lipsa actiunilor, crezi ca va evolua in directia pe care si-o doreste? Crezi ca aceste convingeri il vor ajuta sa isi indeplineasca scopurile?
Atunci cand o persoana are convingerea ca “banii nu aduc fericirea” sau reversul – “oamenii bogati sunt nefericiti”, inconstient alege intre cele doua. Fie vrea sa aiba bani, fie vrea sa fie fericita. Astfel, actiunile in care va angrena cele mai multe resurse interne, vor avea ca scop atingerea unuia dintre aceste doua. Aceasta persoana este constienta de faptul ca dorinta de a avea bani nu inseamna ca ii place sa colectioneze hartii cu cifre ci vrea sa obtina anumite lucruri cu acei bani. Asadar, alege sa fie fericita si se va comporta si actiona pentru a fi saraca, daca vrea sa fie fericita. Oare cum s-ar simti daca ar fi si saraca si nefericita? O ajuta convingerea asta?
Asa cum afirma si Anthony Robbins, convingerile sunt comandantul creierului tau.
Poti privi convingerile ca fiind setari pe care ti le organizezi si stabilesti dinainte. Ele sunt stabilite intr-un moment precedent situatiilor in care le vei aplica.
Cu alte cuvinte sunt setari generale pe care le vei aplica unor situatii specifice. Ceea ce este important de remarcat este faptul ca aplicarea setarii generale nu este adaptata situatiei in sine. E ca si cum ai crea astazi sabloane pentru felul tau viitor de a intelege lumea, viata si tot ceea ce te inconjoara. Cu aceste setari filtrezi informatiile pe care le colectezi din exterior si cu aceste convingeri ti le comunici mai ales tie si apoi celor din jurul tau prin limbaj si comportamente. Odata ce ai stabilit o astfel de setare, comandantul creierului tau, trimite directive clare creierului care ia informatia ca atare. El nu mai analizeaza corespondenta intre respectiva setare si realitatea exterioara ci pur si simplu, o asimileaza ca si cum convingerea ar fi intocmai realitatea. Acesta este motivul pentru care lucrurile in care crezi cu adevarat, se intampla. Comandantul trimite informatia creierului si acesta coordoneaza ceea ce este in corpul si mintea ta pentru a se conforma respectivei convingeri.t este faptul ca aplicarea setarii generale nu este adaptata situatiei in sine.
De exemplu, atunci cand ai convingerea ca tu poti face un lucru, inclusiv fizionomia ta se schimba. Ai atitudinea si privirea unui om care stie sigur ca poate face acel ceva. Ca atare, actiunile tale se vor conforma acestei pre-setari si ceea ce vei face va fi facut precis, cu siguranta, cu incredere, pentru ca stii deja ca esti capabil. Convigerea este aceea care determina cate resurse vei aloca acelei actiuni pe care o vei face. Atunci cand iti spui singur ca nu vei reusi sau cand ceilalti iti indeasa in minte convingerea ca “nu esti bun”, comandantul tau limitativ va activa partea ta cu resursele care nu te vor ajuta sa iti indeplinesti scopul si anume neincrederea si starile emotionale nervoase sau depresive. Desigur, daca scopul tau este sa nu reusesti, atunci pastreaza convingerile de acest gen. In caz contrar, selecteaza cu grija ceea ce alegi sa-ti fie convingere. Atunci cand esti convins de ceva anume, intreaba-te daca faptul ca tu crezi acest lucru, te sprijina sau nu. Cu siguranta li se intampla si celor mai de succes oameni sa aiba convingerea ca vor reusi sa faca x lucru si rezultatul sa nu fie cel dorit insa aceasta convingere a lor este sustinuta de un intreg lant de convingeri nelimitative. In situatia data, rezultatul pe care l-au obtinut nu creaza o convingere limitativa de genul “de acum voi sti ca asta nu pot face”, pentru ca au convingerea ca “nu exista esec, exista doar feedback”. Adica aleg sa priveasca partea goala a paharului numai cu scopul de a sti cum sa-l umple data viitoare si nu sa adauge pe lista lor de convingeri unele care ii vor opri sa actioneze pe viitor.
Avem tot felul de convingeri. Le putem clasifica in primul rand in functie de cat de mult ne ajuta acestea. Avem convingeri limitative care ne suiera in ureche tot felul de lucruri critice la adresa noastra, de genul: nu poti face asta, esti prea batran/ prea tanar pentru asta, nu ai cum sa traiesti bine in Romania s.a.m.d. Si avem convingeri nelimitative, care ne entuziasmeaza, motiveaza si ne determina sa actionam fara sa amanam. Sunt acele convingeri care cauta in tine toate resursele necesare pentru a-ti da forta sa actionezi. Acestea nu sunt convingeri care sa te impiedice sa iti atingi scopul ci, sunt cele care te sprijina, iti dau curaj, te mentin motivat. Sa facem o paralela: atunci cand comandantul tau este unul limitativ si iti zice ca nu vei fi selectat in urma interviului la care te vei duce, pentru ca nu ai suficienta experienta, atitudinea ta va fi cea a unui om respins deja. Vei avea emotii si vei zice lucruri, la care gandindu-te mai tarziu, nu ai fi vrut sa le zici. In cazul in care vei incerca sa zambesti, nu vei reusi sa afisezi decat un rictus trist. Intelegi ce vreau sa subliniez aici. Pe de alta parte, cand comandantul tau te sustine si iti tot repeta ca esti candidatul pe care ei sigur si-l doresc, vei ajunge acolo zambitor si cu incredere in tine. Iti vei privi intervievatorul ca deja superiorul tau ierarhic cu care deja ai inceput sa stabilesti o relatie de colegialitate. Observi diferenta celor doua atitudini? Totul se datoreaza convingerilor tale.
Retine faptul ca o convingere stabileste ce abilitati si competente vei folosi intr-o actiune. Comandantul pe care il lasi la conducere, iti provoaca o anumita stare emotionala care practic influenteaza rezultatul actiunilor tale. Daca rezultatul nu este ceea ce iti doreai sa fie, intreaba-te daca ai ales convingerile potrivite si inlocuieste-le pe cele limitative cu cele care iti vor da stari care sa te ajute sa reusesti in ceea ce iti doresti.
Nimeni nu afirma ca ar fi cazul sa devii un egocentrist, narcisist, irealist sau egoist ci doar sa experimentezi diferenta dintre aceste doua tipuri de convingeri si sa le alegi pe acelea care servesc scopurilor tale, sa cauti acele convingeri care chiar sunt ale tale, conforme cu tine. Profita din plin de toate resursele pe care le ai in interiorul tau si nu lasa convingerile limitative sa le ascunda.
Alege comandantul cel mai destept, eficient si loial tie.
Experienta!
imi place foarte mult ce scrii aici.Sint de aceasi parere si invat mai departe tot ce intareste aceasta convingere.
Ma bucur ca iti sunt de folos articolele postate de noi. Una dintre convingerile mele este ca invatam constant unii de la altii. Astfel, te invit sa impartasesti si tu experientele tale.
Experienta!